Cine se teme de Pahonțu?

Cine se teme de Pahonțu?
Publicat: 31/01/2018, 23:00

1. Întrebat fiind despre natura conflictului, aflat în plină desfășurare, dintre SPP și restul lumii pesediste, președintele Iohannis a răspuns: „Mi se pare o non-problemă. Nu m-a preocupat”.

Deci nu l-a preocupat! Faptul că șeful SPP este acuzat de liderii puterii politice, de „spionaj” în favoarea președintelui republicii, nu e o problemă. O non-problemă este considerată a fi și declarația publică a lui Paul Stănescu, potrivit căreia Lucian Pahonțu impune mișcări politice la vârful PSD, vorbește despre „execuții” și se implică în instalări pe funcții.

Precizez că șeful SPP este numit de președinte, la propunerea CSAT.

2. Liviu Dragnea, inamicul numărul unu al lui Lucian Pahonțu, a precizat, după ce l-a adus în discuție, de câteva ori, pe veninos, în diverse ocazii, că nu va cere demiterea lui Pahonțu de la șefia SPP. „Asta e o decizie a președintelui României. (…) Eu personal nu îi voi cere nimic președintelui. Dumnealui va analiza și va decide ce va face cu acest personaj”, a spus Dragnea.

3. Iar dacă, personal, „nu se bagă”, Liviu Dragnea, nu știe prea multe nici despre intențiile premierului: „Nu cred că e principala ei preocupare, cerere de demitere a șefului SPP. Nu sunt consilierul ei, nu știu ce va face, cum gândește”.

4. După ce, în cursul dimineții, au apărut informații potrivit cărora Parchetul General ar fi declanșat o anchetă, după acuzațiile lansate de Liviu Dragnea, la adresa lui Pahonțu/SPP, Ministerului Public a dezmințit, oficial, zvonul. „Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la existența pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a unui dosar penal constituit ca urmare a declarațiilor făcute de președintele Camerei Deputaților, Ministerul Public dezminte existența unei anchete în curs privind afirmațiile făcute de președintele Camerei Deputaților la adresa directorului Serviciului de Protecție și Pază”.

În consecință, pare că nimeni nu mai este interesat, la zi, de faptele comise, cu adevărat, de Lucian Pahonțu, într-un scandal în care se vorbește de beneficiile informative ale președintele Klaus Iohannis.

Singura mișcare legată de „cazul Pahonțu” urmează să fie încropită tot de Parlament, prin Comisia de control SRI. Claudiu Manda, șeful acesteia, a precizat că îl va invita pe Dragnea la audieri cât se poate de repede, pentru a fi audiat, inclusiv în această speță. Totodată, vor mai fi invitați George Maior, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Florian Coldea și Victor Ponta. „Intenționăm să-i invităm pe toți; în măsura în care doresc și pot”, a precizat Manda, părând destul de fragil în chestiune.

Așa stând lucrurile, mișcate încet și cu precauție, se naște întrebarea: „cine se teme de Lucian Pahonțu?”. Și ca să fim mai specifici: „cine se teme de vorbele și informațiile deținute de Pahonțu?”.

Dacă tot e atât de veninos personajul, de ce să-l lași să sâsâie în legea lui, tocmai acum, când poți, vorba PSD?

Am mai spus-o: dacă e adevărat ceea ce susține Paul Stănescu, atunci situația este extrem de gravă și nimeni nu mai poate face pe mortu-n păpușoi – de la Cotroceni la Victoria și Kiseleff, și retur. Sau poate?

Iar dacă se poate să stăm cu batista pe țambal, e posibil că Pahonțu să fie doar declanșatorul scandalului care, pe lângă alte beneficii, să conducă și la aplicarea unui control mai riguros asupra SPP, poate chiar în Parlament.

Că tot vorbea, azi, Daddy, de reforma legislativă în domeniul siguranței naționale…

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...